Sari la conținut

Ora la șină

Chef Grill

Prima paginăȘtiri

Masa
Știri
Data
Ora
13:49
Autor
Echipa Chef Grill
Citire
7 min

Ce înseamnă produsele cu indicație geografică și cum le recunoști

Siglele roșu-galben și albastru-galben de pe unele produse nu sunt simple decorațiuni. Iată ce garantează, care este diferența dintre ele și cum le folosești la cumpărături.

Tarabă cu brânzeturi și cârnați tradiționali, cu etichete care indică regiunea de proveniență

Pe ambalajele unor produse alimentare apar uneori mici sigle rotunde, roșu cu galben sau albastru cu galben, însoțite de mențiuni precum „denumire de origine protejată” sau „indicație geografică protejată”. Mulți cumpărători nu le observă sau le consideră simple decorațiuni de marketing. În realitate, ele sunt semnele unor scheme oficiale ale Uniunii Europene, care protejează produsele legate de un anumit loc sau de o anumită tradiție.

Pentru cei care iubesc mâncarea bună, aceste mențiuni sunt un ghid util la cumpărături. Ele spun ceva concret despre proveniența și modul de producție al unui aliment și ajută la recunoașterea produselor autentice într-o piață plină de imitații. Iată ce înseamnă fiecare schemă, cum le recunoști, ce produse românești sunt protejate și cum le poți aduce, cu folos, în bucătăria ta.

Ce sunt indicațiile geografice

Unele alimente au calități care țin de locul în care sunt produse: clima, solul, rasele de animale, soiurile de plante și, mai ales, priceperea oamenilor care le fac de generații. O brânză de oaie dintr-o anumită zonă de munte sau un salam făcut după o rețetă păstrată într-un anumit oraș nu pot fi reproduse identic oriunde. Tocmai această legătură cu locul le dă valoare.

Problema apare atunci când numele acestor produse sunt folosite de producători din alte părți, fără să respecte rețeta sau proveniența. Consumatorul este indus în eroare, iar producătorii autentici pierd. Pentru a preveni acest lucru, Uniunea Europeană a creat un sistem prin care numele unor produse sunt înregistrate și protejate. Doar producătorii care respectă un caiet de sarcini, adică un set de reguli privind ingredientele, zona și metoda de producție, au dreptul să folosească denumirea respectivă.

Sistemul funcționează în toate țările membre, inclusiv în România. Un produs înregistrat este protejat pe întreaga piață europeană, iar respectarea regulilor este verificată prin controale. Astfel, un cumpărător din altă țară poate avea aceeași încredere în produs ca unul din regiunea de origine.

DOP, IGP și STG, diferențele

Denumirea de origine protejată

Este schema cea mai strictă. Pentru un produs cu denumire de origine protejată, toate etapele de producție, procesare și preparare trebuie să aibă loc în zona geografică delimitată, iar calitățile produsului trebuie să se datoreze în principal acelei zone. Sigla este roșie cu galben.

Indicația geografică protejată

Este mai flexibilă. Cel puțin una dintre etapele de producție, procesare sau preparare trebuie să aibă loc în zona respectivă, iar produsul trebuie să aibă o calitate, o reputație sau o caracteristică legată de acel loc. Materiile prime pot proveni, în anumite condiții, și din afara zonei. Sigla este albastră cu galben.

Specialitatea tradițională garantată

Această schemă nu protejează legătura cu un loc, ci un mod tradițional de producție sau o compoziție tradițională. Un produs cu această mențiune poate fi făcut oriunde, cu condiția să respecte rețeta și metoda stabilite. Și această siglă este în nuanțe de albastru și galben, dar are un text diferit.

Vinurile și băuturile spirtoase au și ele sisteme de denumiri de origine și indicații geografice, cu reguli specifice. Pe etichetele vinurilor românești vei întâlni, de exemplu, mențiunea de denumire de origine controlată, care arată că vinul provine dintr-o podgorie delimitată și respectă anumite condiții de producție.

Cum recunoști produsele pe raft

Recunoașterea este simplă, dacă știi ce să cauți:

  • sigla europeană rotundă, roșu-galben pentru denumirea de origine protejată și albastru-galben pentru indicația geografică protejată și specialitatea tradițională garantată;
  • mențiunea scrisă, întreagă sau prescurtată, alături de numele produsului;
  • numele exact al produsului, așa cum a fost înregistrat;
  • datele producătorului, care trebuie să fie unul autorizat să folosească denumirea.

Atenție la imitații și la formulările ambigue. Un ambalaj care folosește un nume asemănător, cu mențiuni precum „după rețeta”, „tip” sau „stil” și fără sigla oficială, nu are aceleași garanții. Nu este neapărat un produs rău, dar nu este produsul protejat.

În piețe și la târguri, unde produsele nu au întotdeauna ambalaje, poți întreba producătorul dacă este înscris în sistemul de protecție și dacă are documentele care o dovedesc. Producătorii autorizați sunt, de regulă, mândri să arate acest lucru.

Exemple de produse românești protejate

România are deja un număr de produse înregistrate în schemele europene, iar lista crește treptat, pe măsură ce producătorii se asociază și depun documentația necesară. Printre cele mai cunoscute se numără:

  • Magiunul de prune Topoloveni, primul produs românesc care a primit o astfel de protecție;
  • Salamul de Sibiu, un produs emblematic al mezelurilor românești;
  • Telemeaua de Ibănești, o brânză cu tradiție din zona de munte a Mureșului;
  • Cârnații de Pleșcoi, cunoscuți pentru gustul lor picant și afumat;
  • Scrumbia de Dunăre afumată, un produs al tradiției pescărești;
  • Plăcinta dobrogeană, cu rețeta ei specifică.

Lista completă și actualizată poate fi consultată în registrul european al indicațiilor geografice, unde poți vedea și caietul de sarcini al fiecărui produs. Este o lectură surprinzător de interesantă pentru cine vrea să afle cum se face, de fapt, un aliment tradițional.

Drumul până la protecție este lung. De regulă, producătorii dintr-o zonă se asociază, descriu în detaliu produsul, istoria lui și metoda de fabricație și depun documentația, care trece mai întâi printr-o etapă națională și apoi prin evaluarea la nivel european. Procesul poate dura ani, iar faptul că tot mai mulți producători români îl parcurg arată un interes real pentru valorificarea produselor locale.

De ce contează pentru consumatori și producători

Pentru consumator, mențiunile oficiale oferă o garanție privind originea și metoda de producție. Când cumperi un produs protejat, știi că a fost făcut conform unor reguli verificate, nu doar că poartă un nume cu rezonanță.

Pentru producători, protecția este o recunoaștere și un instrument economic. Produsele protejate pot fi vândute, în general, la prețuri care reflectă mai bine munca și calitatea lor, iar numele nu mai poate fi folosit de imitatori. Pentru comunitățile rurale, aceasta înseamnă venituri, locuri de muncă și un motiv în plus de a păstra meșteșugurile tradiționale.

Există și o dimensiune culturală. Fiecare produs protejat păstrează o bucată din istoria unei regiuni: rase de animale, soiuri vechi de fructe, tehnici de afumare sau de maturare care altfel s-ar putea pierde. A le cumpăra înseamnă a le ține în viață.

Merită totuși o nuanță: sigla garantează autenticitatea și respectarea unei metode, nu că produsul va fi pe gustul fiecăruia. O telemea foarte sărată sau un salam intens afumat pot fi perfect autentice și totuși să nu se potrivească tuturor preferințelor. Gustă, compară și alege ce îți place, știind însă exact ce cumperi.

Alte mențiuni de pe etichete

Pe lângă schemele europene, în România există și certificări naționale, cum ar fi atestatul de produs tradițional sau mențiunea pentru rețete consacrate. Ele au reguli proprii și arată că produsul respectă anumite cerințe privind ingredientele și metoda de fabricație. Nu sunt echivalente cu protecția europeană, dar sunt și ele un indiciu util.

Fii mai prudent cu termenii folosiți liber în marketing, precum „de casă”, „ca la bunica”, „artizanal” sau „natural”. Unii au reguli de folosire, alții sunt doar formule de prezentare. Lista de ingrediente și informațiile despre producător spun întotdeauna mai mult decât un slogan de pe ambalaj. Un salam cu o listă lungă de aditivi rămâne un produs industrial, oricât de rustică ar fi eticheta, iar o brânză simplă, cu lapte, sare și cheag, poate fi foarte bună chiar și fără nicio mențiune specială.

Cum le aduci în bucătărie

Produsele cu indicație geografică nu sunt doar pentru ocazii speciale. Un platou cu telemea de oaie, salam de Sibiu, roșii și ceapă verde este un aperitiv simplu și autentic. Cârnații de Pleșcoi sunt foarte potriviți pentru grătar, la foc moderat, cu muștar și pâine de casă, iar magiunul de prune se potrivește surprinzător de bine ca glazură pentru coastele de porc sau alături de brânzeturile maturate. Pentru inspirație despre cum poți combina produsele tradiționale cu tehnici noi, citește articolul despre îmbinarea tradiției românești cu tehnicile moderne de grătar.

Cea mai plăcută cale de a descoperi aceste produse este direct la sursă, la târgurile de produse tradiționale și în piețele regionale. Ele sunt anunțate adesea în presa locală; dacă locuiești în centrul țării, un ziar online regional precum TransilvaniaON.ro te poate ține la curent cu evenimentele din zonă.

Citește cu atenție modul de păstrare de pe etichetă. Multe produse tradiționale, cum ar fi brânzeturile și mezelurile crud-uscate, au cerințe precise de temperatură și termene de consum care trebuie respectate.

Siglele europene de pe ambalaje sunt mici, dar spun o poveste mare: a unui loc, a unor oameni și a unui mod de a face mâncare transmis din generație în generație. Învață să le recunoști, alege produsele autentice ori de câte ori poți și folosește-le în bucătăria de zi cu zi. Este una dintre cele mai simple moduri de a mânca bine și de a sprijini, în același timp, producătorii care păstrează gusturile tradiționale ale României.

Foto: maria daniela varela / Pexels

Trimite bonulFacebookWhatsAppE-mail

Din arhivă